nimic,nimic,nimic..!!

pfaii si mai sunt momente de-astea, cand ma buseste asa din neant cate-o stare de melancolie, de un dor fantastic, impulsiv, in care ma jur ca daca [...] as face, si-as drege, si totul s-ar schimba. e un dor de-ala tampit, ca nici nu ar trebui sa existe de fapt. pentru ca mult timp parca n-a trecut, macar teoretic, si nimic n-ar trebui sa fie schimbat. dar parca au trecut luni de zile si atatea s-au intamplat si brusc totul e altfel. pentru ca e de subliniat faptul ca nu poti sa-ti propui sa simti ceva, sau dimportiva, sa nu mai simti nimic, pe sistemul bag-tai, si chiar sa te astepti sa mearga.. oooh si de cate ori nu mi-am propus. de cate ori n-am zis: "de maine gata, e un nou inceput" sau alte variatii ale aceleiasi idei. si,si,si ce se intampla? ajung in acelasi punct mort. si realizez ca nu au fost de ajuns acele cateva zile sau saptamani si ca orice progres cat de mic se poate duce dracului doar intr-un inceput de noapte de acorduri de chitara ale unor melodii care numai acolo te duc cu gandul..