joi, 28 ianuarie 2010

hai sa punem un punct undeva in locul semnului intrebarii.


MARE: Imagine arhetipală a oricărui început şi-a oricărui sfârşit, a vieţii şi a morţii, pentru că toate ies din mare şi se întorc acolo. În mitologiile multor popoare pe mare sosesc zeii şi
eroii civilizatori şi tot pe apele mării pleacă sufletele pe tărâmul de dincolo. Este simbol al dinamicii vieţii în starea ei de agitaţie veşnică, al mişcării, al instabilităţii de tip feminin, apele şi valurile ei fiind opuse stâncii — întruchipare a stabilităţii şi a principiului masculin yang. Ca suprafaţă reflectantă e legată de cer, iar agitaţia ei — de mişcarea aerului: „Fiecare val reflectă în fruntea sa un soare, iar marea împrumută de la cer culoarea sa, seninul geniului său — şi le reflectă în visul său cel adânc şi luciu" (Eminescu, Geniu pustiu). Dar marea e şi adâncul, bezna populată de monştri, de unde vine moartea; e mormântul marinarilor şi-al corăbiilor. Din cele mai vechi timpuri, marea inspira respect şi groază. 


Suie Paparude - La mare