duminică, 11 ianuarie 2009

ajungi in fata usii dar nu poti intra... doar doi pasi grabiti.

"Imi place sa cred ca tot ce se aude, din tot ce incerc sa fac auzit, poarta discreta distorsie a circumstantelor, in mintea mea totul e cast, e curat, curge frumos, nu? Da, asa e. Recunoaste. Dar afara tre sa sune bine, perceptia ta are nevoie de un ambalaj frumos, trebuie un sunet bun, trebuie un cuvant frumos spus. Trebuie sa-l zic astfel incat sa-l digeri cu grija, sa nu interpretezi diferit, asa ca imi slefuiesc mesajul prin sunete si prin poezie. Am avut nevoie de cineva la fel de crud ca sa-mi tina oglinda, sa-mi reflecte lumina in aceasi directie in care mi-am dorit sa fie vazuta, am dorit acel om sa fie la fel de crud ca mine, la fel de afon la fel de "la inceput de drum" ca si mine. Ca sa nu ma impinga prea mult si ca sa nu-l trag in jos cu nimic, sa am o constiinta artistica impacata. Acele mesaje, transcrise in ceva cuvinte reflecta trecutul amestecat cu fragmente de viitor, imprevizibil, calcat cu amintiri. Sunet, artificial si voce monotona. Sunt resturi frumoase, sunt primi pasi, copil, amintiri, vara, greutate, cuvinte vechi, stiti voi elementele astea, doar motive literare. Sper sa ajung si la tine. E mereu inceput de drum, dar o sa ajung. Ajuta-ma."

"Stateam zgribulit de frig si perplex de uimire in statia autobuzului. Picaturile de ploaie ce-mi loveau haina erau devastatoare pentru urechile mele. Visam liniste, dar eram invadat de zgomot. Trebuia sa gasesc echilibrul. Ma uitam la ea cum pleaca nepasatoare si nu stiam ce sa zic. 
Niciodata n-am stiut ce sa zic... Cand m-am dezmeticit, ea era deja departe, dar stiam ca trebuie s-o prind din urma. Strigam, alergam, plangeam, imi faceam loc printre trecatori, dar nu reuseam s-o ajung din urma. Eu inca alerg. La asta se rezuma, oricum... viata,nu?"