pe bune, m-am plictisit sa-mi spuneti ce sa fac sau ce sa nu. si sa imi scoateti ochii cu fiecare greseala sau intentie. si m-am plictisit de orasul asta, mereu la fel, atat de neinteresant si de anost.
mi-ar placea sa pot sa plec. undeva unde sa fie zapada afara si cald in cafenele. cu un soare de dimineata trecand printr-o fereastra mare si muzica linistita. undeva unde sa o iau de la capat. cu un "buna" timid, soptind un nume ales cu grija, nici prea comun, nici prea strident. apoi discutii despre vreme, muzica, viata. si o despartire surprinzatoare.
mi-ar placea sa las un semn de intrebare in viata unui strain.
mi-ar placea sa stiu ca daca intr-o zi chiar as pleca, total neprevazut, fara sa las vreun semn sau vreo veste, unii oameni chiar s-ar ingrijora. sau macar s-ar intreba ce e cu mine.
e amuzant pentru ca in graba sa ne traim propriile vieti uitam de unele vorbe, de unele promisiuni in care poate chiar am crezut la inceput, inainte sa intervina alte lucruri mai importante. bac-ul, facultatea, viitorul.
si ne grabim, parca ziua nu mai are sufieciente ore. si n-avem timp sa mai vorbim, sa ne mai plimbam, sa ne mai amintim intamplari de demult. "oh, ce vremuri.." spunem, sau un "ce-am fost si ce-am ajuns." e ciudat ca ne dam seama cat am decazut/maturizat/schimbat.
nu se poate.. iar ajung la stari de melancolie, cand hei, e 2012, ar trebui sa fiu fericita, nu stiu ce urmeaza.
asadar, rezolutia mea pentru anul in curs: sa fiu fericita, cat mai des si cat mai simplu.